Două distanțe de o frunză
Când nu vrei să vorbești cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găsești în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.
Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.
Când nu ai nimic de spus și vrei să taci
Rotește-ți inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeiește
Pentru un sărut
Urcându-ți buzele pe ochii mei.
Scrie-mi când
Două distanțe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenușă
Fără tine.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Camelia Oprița. [Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.