Rana visului de moarte

stau copiii resemnaţi
pe o bancă
într-un parc
şi îşi caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?

trece parcă
dimineaţa
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi

şi copiii resemnaţi
care-şi caută lumină
sorb uşor din luna plină
măduva de condamnaţi
la această agonie
o iubire de morfină

muguri zdrenţuiţi de vânt
se înghesuie-n ruine
şi din neguri parcă vine
raiul iadului meu sfânt

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!