Destin...

Nu ştiu dacă părinţii mei, în vremea-aceea,
M-au aşteptat sau m-au dorit concret..
M-a plăsmuit iubirea sau ideea
Unui ciudat şi indecent decret?

Am apărut la un sfârşit de toamnă,
Când cerul risipea melancolii,
Omătul începea să se aştearnă
Şi străzile erau tot mai pustii.

Eram copil frumos, cu ochi albaştri,
De prima dată mama a simţit
Că m-au sortit de Sus, gingaşii aştri
Să fiu mereu odorul ei iubit.

N-am fost nicicând elevă eminentă,
Ştiinţele exacte le-am urât,
Dar nici la coada clasei, repetentă,
Mai jos de 7 nu am coborât.

Eram cuminte, poate prea retrasă,
Nu îmi plăcea pe străzi să hoinăresc..
Doream atât: să mă închid în casă
Şi carte după carte să citesc.

Curtată nu eram ca orice fată,
Dezamăgită-n hohote plângeam,
Dar fericirea o găseam deodată
Când, pe hârtie, stihuri împleteam.

Am mai iubit şi am mai fost dorită...
Cu greu am întâlnit al meu ales,
Dar Soarta m-a voit nefericită,
Cu drumuri bifurcate în alt sens...

Am încercat şi cea mai grea durere.
O cruce când părinţii-au devenit,
Am plâns numai ascunsă, în tăcere,
Dar n-am pierdut atunci tot ce-am iubit.

O soră şi-un nepot mai am pe lume,
Sunt viaţa mea, sunt universul meu,
Iar uneori chiar sufletul îmi spune
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu.

Prin viaţă mă-nsoţeşte Poezia
Şi Omul ce-l iubesc şi mă iubeşte,
Care îmi înţelege.. nebunia
Fiindcă şi el, prin Ea, se dăruieşte.

Nu e povestea scrisă într-o seară,
Nu este slova cu parfum divin,
Ci-s vorbe aşternute într-o doară
Ce povestesc real al meu destin.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!