Oare noi chiar existăm?

[realitate paralelă]

ieşim din noapte la lumină, primele palme, primul ţipăt
şi apoi totul se scurge monoton către final
septembrie prima zi de şcoală
octombrie cu ploile lui, noiembrie friguros
decembrie e luna luminoasă când cerurile se deschid
şi ne umplu braţele cu dulciuri şi cadouri şi colinde şi festin
apoi anul se dă peste cap şi reluăm ciclul ce trece prin iarnă, primăvară şi vară
ne agăţăm de amotimpuri pentru că zilele nu mai sunt suficiente
câte o carte, multe tăceri, amintiri exfoliate, suflet tot mai gol
canale de ştiri, filme, surogaturi,
o existenţa mecanică
repetitivă
cenuşie
momente când filmul se rupe
viaţa sare la bătaie dar moartea îşi apără dreptul câştigat
o ultimă privire căzută în adânc, o ultimă răsuflare, un ultim sunet
the end.
privind din afară constaţi că scenariul e prost croit
regizorul dă vina pe amnezie şi plictis
şi viaţa pare scoasă din context
dar totuşi, sfârşitul este o constantă universală
şi te repliezi, devii energie pură
şi te îndepărtezi de locul şi timpul agonizant
libertate, cuvântul magic
ce te îmbracă şi te poartă departe
de tot, de toate, de tină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!