Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ană, mamă, unde-mi ești?

Calc pe urma umbrei tale, pe aleea cu tăceri
Înspre locul de odihnă, unde nu mai simți dureri.
Ana mea zidită-n lacrimi, poate că acum nu plângi-
Azi jelesc eu pentru tine, că în brațe nu-mi ajungi.

Dac-aș ști că stai cu îngeri, la taifas, m-aș așeza
Pe mormânt, să-ți aud glasul. Ți-aș aduce și-o cafea,
Că mi-e dor să stau cu tine și mă doare că nu ești,
Să mai stăm, ca altădată-n nopți cu lună la povești.

Ți-am aprins o lumânare și c-un fir de busuioc
Ți-am înmiresmat pământul ce te-apasă pe mijloc.
Nu dai niciun semn de-acolo, doar în vise-mi mai apari,
Îmi zâmbești cu ochii-n lacrimi și apoi, din vis, dispari.

N-a rămas nimic din tine, parcă nici n-ai fost vreodat'-
Niște poze în alb-negru și un dor nealinat.
Tot ce-ai strâns cu drag în casă, cu amprenta ta de ploi
Putrezește pe neunde într-o groapă de gunoi.

Și îngenunchez, măicuță și cu fruntea îți ating
Bolovanii și scaieții, buruieni ce tac și ning.
Știu că îți doreai grădină, trandafiri și liliac,
Sau măcar, pe brațul crucii, să îți crească un copac.

Calc pe urma umbrei tale și fac drumul înapoi
Cu păcatele grămadă-n suflet și pe umeri goi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook