Drum în iarnă

Decembre, ca un paradis
De marmuri şi scântei,
Hlamida şi-a deschis,
Şi dintre tei,
Un vaiet lin de clopoţei
Suspină-abia, ca-n vis.

Deasupra nopţilor s-a-ntins
Legendă ideală,
Şi nu e suflet neatins,
Oricât de stins,
De diafana ei petală,
În care să nu fi descins
Lumina siderală.

E feerie de argint
Cristalizat în ţurţuri lungi
Şi pe cît ochii ţi-i alungi,
Pe cât ajungi,
E marmur alb, neprihănit,
Pustiu şi nesfîrşit.

În umbra lămpilor cernite
Se varsă vis în cupe noi,
Şi capetele mult iubite
Se-nvecinesc pe nesimţite,
Ca nişte frunze de trifoi.

Feţi dulci, o clipă-ndrăgostiţi,
Pe-atîta farmec şi senin,
Fiţi, cel puţin,
Voi, fericiţi!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!