Caligula

Dorm în umbră legănate lebezile-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Cîte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Cîte-o lebădă-şi îndreaptă capul, ca un nenufar.

De pe pod, la miezul nopţii, le aruncă mîna bună
Pîinea, ce nutreşte truda şi trudeşte visătorii.
Mîini, lăsaţi-le flămînde să se-acopere cu lună;
Lebezi, aţteptaţi ca pîinea să v-o dea semănătorii.

Stea cu stea pe-ntinsul undei liniştite pun cleştar
Şi printr-însul zugrăvite lebedele par şi luna.
Plîngeri de viori şi fluier cad în lac mărgăritar
Şi se-aud din depărtare lovind unda cîte una.

În palatele aprinse, cu balcoane şi unghere.
Liturghia bogăţiei are şi-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat şi fără foc,
Imnul ăsta de izbîndă, de iubire şi durere?

Folosiţi-vă de cîntec, de lumină şi de taină,
Cupe omeneşti de goluri, pline-n viaţă cîte-o clipă.
Şi cenuşa prin văpaie se-nveşmîntă cu o haină
Şi găseşte ca să cadă înapoi, un fulg de-aripă.

Cîntecul, lumina, taina, unda,- ntinsurile-albastre,
Noi le ţinem, noi le strîngem, cei căzniţi, urîţi şi goi.
Temeliile veciei orice-aţi face-s ale noastre.
Voi, întoarceţi-vă veseli şi slăviţi, întru noroi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!