Triumful neputinţei asupra garofiţelor de câmp

desprinderea aripi din umăr cu mişcări de graţie pline de ciudă
balet mecanic cu statuete din lut şi rotiţe aurii din ceasul de humă
o umbră bolnăvicioasă de aer mă prinde din urmă
şleampăt mecanicul lumii păşeşte în lună
e abia miezul nopţii lupi alburii încep să mă urle
nu-ţi fie frică copile zeii sunt cu tine
uluit ca un mânz rătăcit în iarbă băiatul abia născut
îşi molfăie sfârcul de ţâţă printre sughiţuri fericit
cu gura plină rotundă

cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă
şi mi se face ciudă şi urlu şi sparg pahare lovindu-le de zid
nu-i aşa, nimic nu este cum pare doar perdele de fum
şi noi în închisoare moţăind sprijiniţi de un vis
cerşetori de lumină pierduţi în labirint
lacrimile ne cad în căuşul palmei ca într-o fântână

de ce când am să mor gândul îmi va fi mai degrabă la un vers
nu la o femeie nici la nemurire nici la îngeri
iar frica de moarte se va scrie de sine într-un poem
păsări negre cu ciocuri de sticlă îmi vor fi cuvintele
şi ele tot timpul or să zboare neobosite din suflet în suflet
aproape pe tăcute

sufletul o clepsidră unde timpul se scurge încet încet
de sus mă pândesc vrăbii vulturi în cirezi
ascunde-te copile ascunde-te în livezi
în răsuflarea cea din urmă în inima mea
urla răvăşită îngenunchiată în prag
cu braţele frânte mama şi-mi bântuie întruna liniştea mea

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!