Desigur

desigur, povestea asta între mine şi restul,
rămâne foarte diform încâlcită.
nu mi-am lămurit încă
nici degetele mereu schimbătoare
care bogat se încarcă cu duioasele nuanţe
pentru ca generos să te pot mângâia ulterior,
eu scufundat în taina nepriceperii vreodată.
mai demult discutând cu stelele
mi s-a desecretizat faptul
că unele au domiciliu forţat în fântâni
pe când altele se plimbă coerent
prin poala unui cer transpirat de emoţii
de câte ori el aţipeşte pe vârfuri de brad.

e adevărat că la unii viaţa gâfâie ca un marfar
pe când la alţii e un vis doar atins de suavitatea unei
orhidee obiectuală.
mai e adevărat că şi eu
m-am băgat într-o răsuceală de viaţă
unde numai se plânge-n largul logicii
ea îngrijitoarea de seară a marilor fixaţii.

niciodată sătul de lucrurile aşa cum sunt...
eu freamăt pe arpegii de noi zări,
apropiat mie m-am înstrăinat,
puţin mai încolo de mediocritate...
curajul e cu mine acuma
încât zdrobesc ritmul din intervalul grăbit de tine
şi tâlhăresc noile clipe cu ochii închişi
iar cu tunica îmbibată-n negru ameninţ zările vesele
ce întruna-mi reîmprospotează clasamentul amăgirilor
într-o muzică cu membrane gri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!