Împrejurul lunii rotunde

mi-am pus hainele de duminică şi
de dragoste, trupul să nu păţească nimic.
iubirea
în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui
zâmbet incert,
înlăuntrul fiinţei.

îi căutam casă, dintre cele mai trainice,
singura cu acoperişul
întreg, după ce minciunile s-au retras,
mi-am închis pumnul, să nu existe regrete
când cineva drag dispare, iar cei rămaşi aleg să uite,
galbenul agresiv şi bolnăvicios din jurul lunii opuse,
infestate cu larve.

ne-am iubit cât alţii în ani,
mă simţeam dintr-odată schimbat
după săgeţile arzătoare din creier,
noaptea căpătase forma sărutului tău, fierbinţeala trecerii sale.

până am adormit cu fruntea pe masă,
te-ai lungit lângă mine,
ferind mâinile să nu încurce
trezirea fiinţei.

în ceea ce te priveşte,
iubirea mă va urî pentru lipsa acestei victorii.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!