Luna se apleacă peste tăcerea neagră
Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoșătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Și se mlădie printre frunze, șoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simțim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.
poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre verde
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre negru
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.