Avanpremieră pentru vechiul păcat

[jam-session cu Dorin Cozan]

S.
Tu ştii că iubirea de azi funcţionează
ca o strategie de marketing. Acum, cînd umblu fără grijă
prin lume, vinde-mi o dobitoacă urîtă cu bube
şi arată-mi cît poate fi de frumoasă.

D.
Ea lunecă prin oraş cu inima neagră în braţe,
ca un asteroid trecând linia Paradisului.
I-am privit mâinile, neiubite.
I-am privit gâtul, nemuşcat.
Picioarele, pe care cădeau meteori altădată.
Când s-a oprit troleibuzul, a ridicat ochii din telefon
şi atunci am văzut: era înviată din morţi, precum Lazăr, şi hăituită.
Era scuipată şi lovită cu vorbe, ucisă şi înviată din nou.
Pentru ce ai uitat marea iubire, marea cursă?
De ce respiri şi te plimbi, nestingherită, prin lume?
Frumuseţea e în cel care moare.
Moartea, în cel care iubeşte mai mult.

S.
Ea, de fapt, are în faţă ceea ce numim acum,
în termeni magici, service line. E drept că arată ca o mireasă,
aşa, cu morţile ei de uz literar şi franjul filozofic
al rochiei tîrît printr-o dîră de sînge.
Şi nu o crede nici Lazăr, nici ochii tăi, nici oamenii
hazardaţi în autobuz. Moartea ta, cînd ajung acasă,
eu aleg să o dau la găini.

D.
Sttttt!... Şi Socrate, femeie, a jertfit un cocoş lui Asclepios
şi Domnul a scris cu degetul în nisip.
În tine, dacă scormonesc în adânc, dau peste cuvintele lui.
Şi gura ta mirosind a cucută şi pepsi; o tehnică de camuflaj,
precum klingonienii din Star Trek, o uitare de sine,
un discurs taumaturg pentru răsfăţatele zilei.
Priveşte în jur, cu mâinile pipăind scaunele troleibuzului,
uşile lor semi-blocate, fricile şi binecuvântata prostie umană.
Ascultă, nu auzi inima păunului care cântă,
în oala sub presiune?!
Şi cântă, zeiţă, mânia... şi fericirea din care nu vei scăpa niciodată!

S.
Da, nu suntem noi cei ce pot face piaţa.
Trec ce-ai spus acum, pe flipchart (pentru mental coaching),
însă nu semnez şi nu pun nici dată, căci ne rîde,
rîde dobitoaca, mister Demiurg.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!