Umbra

De ce te mai întorci acasă, tată? –
doar vezi prea bine, casa-i dărâmată,
în locul ei găseşti o alta casă,
cu turlă-naltă şi mai arătoasă,
dar nu este la fel de primitoare
precum căsuţa noastră cu pridvoare.

Iar eu, când vin acolo câteodată,
parcă-s străin la mine-n curte, tată.
Doar mărul ce mai dăinuie la poartă
mă mai întreabă seara despre soartă.
Nici el nu cred că se mai simte bine,
stă aplecat, iar fructele-s puţine...
Cu trunchiul său, cândva atât de falnic,
zidit între betoane pare jalnic.
Nici ploaia nu-i mai udă rădăcina
de când betonul a umplut grădina.

Eu ştiu că mai apari prin curte, tată,
să reclădeşti căsuţa dărâmată –
cobori din Constelaţia Licornul
doar noaptea când ne frânge somnul
şi către zori, pe când cocoşii cântă,
te-ntorci în cer, cu aripa mai frântă.
Iar eu trezit, în plină dimineaţă,
văd umbra ta cum se topeşte-n ceaţă,
şi lacrimi grele ochii mi-i inundă
când mira soarelui apare tremurândă.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!