Coș de gunoi
crezi ce vrei despre tăcerile mele
eu stiu că nu-s piei de reptilă
ci oboseli acute de gând
și punte devin căzând lat
pe curmezișul hăului tâmplei
cu pași de bocanci scâlciați
târșiți să se plimbe trecutul
pe care tu îl știi fragmentar
tu poate crezi că tăcerile mele sunt pline de bube
ce supurează cuvântul făcându-l demers inutil
nu suflete sunt nori trecători
ce se sparg în tunete mute
să-mi plouă răcori pe suflet și frunte
încolo e totul senin
senin cât se poate desigur
și-al meu e-n seară târzie
cu soare ascuns și stele pe cer
licăriri de cuvinte misterioase stranii banale
pe care le adun pe fărașul uzat
ce-l golesc în coșul de gunoi al vieții ce sunt
naiv amăgindu-mă că-i poezie...
nu-s piei de reptilă tăcerile mele
de le simți o povară cu minim efort
zvârle coșu-n pubela utării cu tot...
ești încă verde și ea încă nu-i plină
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre cuvinte
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre stele
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.