În lumea din vis

La masa tăcerii, stând cu tine,
Ridic mâna şi întind arătătorul drept,
Spre inima ta,
Ca să te întreb, dacă mai sunt
Acolo,
Iar tu îmi spui, că da,
Şi îmi mai spui că ai simţit,
Cu el în inimă, că te-aş fi împuns,
Deşi, în fapt, nu te-am atins,
Şi îmi zic:
Ce ciudată
Declaraţie de dragoste!
Încerc să-mi dau seama dacă e vis,
Mă pişc,
Dormeam,
Ce trist...!
În lumea din vis, erai al meu iubit,
Dar n-ai fost niciodată,
Deşi, ţi-am dăruit iubirea mea,
De tine uitată,
într-un cotlon de minte ocupată.
Mă oboseşte concretul din lumea asta perversă!
Şi strig:
Lăsaţi-mă să dorm!
Şi adormind la loc,
Visez,
C-aveam în păr parfumuri de păcat
Şi eu şi tu,

Şi le duceam cu noi spre zări,
În depărtări cu oglindiri albastre,
Purtând pe buze amprente,
De calde sărutări,
Şi respiram în nări,
Miresme,
De un regret dulceag,
De-al glasurilor noastre,
abia şoptind,
Un murmur lung,
al unui nume drag!
Duceam cu noi,
În noi,
Iubirea păgână şi neastâmpărată,
Ca nişte mânji,
Sălbatici şi neîncălecaţi,
Să ne salveze din noianul de mirări,
Cuprinse în această lume absurdă
Şi plină de întrebări!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!