Amurgul adormit

Tânără silvană, frumoasă rebelă, cu părul despletit,
Regină păgână, ce cu poeţii, versul ai zămislit,
La umbra ramurilor tale, verzi şi iubitoare,
Să vin, să-mi hodin sufletul, să-ţi sorb albastrele izvoare!

Să calc desculţă, pe urma frunzelor căzute,
Să mă înveţi să regăsesc, speranţele şi visle pierdute,
Să mă răsfeţi şi-apoi să plâng, la umbra ta cea deasă,
Că n-am ştiut, demult să fiu, a codrului mireasă.

Şopteşte-mi-l acum, amorul tău, de vrei,
Şi-am să păstrez, în veci, secretul,
În cadru pastelat, îţi voi picta portretul...
Ş-apoi, tu cu poeţii, faci ce vrei!

La marginea pădurii, intrând, să las tristeţea,
Să beau întreg potirul, cu vinul tău vrăjit,
Să las, să se trezească amurgul adormit,
Un mândru răsărit de soare, ne-mbrace cu blândeţea!

De voi pleca în lume, norocul să mi-l caut,
Să mă păstrezi în suflet, ca pe un cânt de flaut,
Şi-ntoarsă către tine, dintr-un răstimp uitat,
Să nu uiţi niciodată că al tău chip, în suflet l-am pictat!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!