În umbra Măriei Sale
Mă iartă, Măria Ta, că-ți bat în poartă,
Îți cer povață, să îmi dai, de vrei,
Sătul să văd cum se pierde-a noastră vatră,
Să-mi curăț țara de hoți și de mișei.
Ne pleacă frații și copiii-n depărtare,
Am ajuns paznici pe propriul pământ,
Minciuna, circul au mare căutare
Și plânge toaca mănăstirilor în vânt.
N-avem voie să murim, nici să trăim,
Gândirea e și ea o stare interzisă
Și suntem blestemați să suferim
Prostiți de-o oboseală mult promisă.
Măria Ta, ascute-mi săbiile Tale
Să se trezească glia, cu pumnul încleștat,
Să punem capăt acestei sorți fatale
Să fim din nou Români cu-adevărat!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țări
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre sfaturi
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
- poezii despre interdicții
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.