Glastra inimii

e o zi de luni şi vară,
mă scald în smâlcuri toride de gânduri
credeam că ploaia de ieri le va duce-n şuvoaie departe,
dar cum ochii i-am deschis, la primul ceas al dimineţii
le-am găsit cu pleoape încreţite, hlizindu-se la mine
s-au întors şi te-au adus din frământări
mi te-au adus din neştiinţă
în glastra inimii te-au aşezat,
m-au transformat în nefiinţă.

şi zac aşa ca pe-o fereastră
şi stropi de apă nu primesc
şi simt cum frunzele-mi jelesc
nici soare n-am cum să găsesc
căci nu-mi auzi chemarea,

mă-ntreb de ce-am lasat eu ochii să-mi priveşti?

parcă ne ştim din alte lumi,
şi-n lumea asta nu e nimb de biruinţă
dragostea e moartă în a ei sămânţă,
chemarea nu e auzită
sunt fară apă, fară soare
intr-o zi de luni şi vară.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!