Moara viselor
La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viață-ntreagă.
Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.
Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Își amintește marea lui iubire.
Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.
Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre îngeri
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre iubire
- poezii despre dorințe
- poezii despre cereale
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre bărbați
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.