Limita durerii
.. Dar a apus încet și blând
Și nu voi ști nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...
Se stinse-un cer curat
Și n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Și mi te-a luat
Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Și ferecată-n gând,
Visând,
Dar până când?
Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăța ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Și limita durerii
Și ura și iubirea,
Tristețea, fericirea,
Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, țărână din pământ
Și duh e totul ce respiră
Și duh e ceea ce mă miră
Și țip în neputința mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Și limita puterii
Și-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ
Și trec și trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii și puterii
Și-mi pierd și urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Și n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii și puterii.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre ploaie
- poezii despre limite
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre fum
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.