Urme
Și nu mi-a fost deajuns o viață-ntreagă,
Am ațipit ca prunc și nu vedeam,
Ce eu, umanul, trebuia să vadă
Dar nu cu ochii prin care priveam
M-am rătăcit copil în realitatea,
În care doar exiști fără să fii,
Sub întâmplări ce au pocit dreptatea
Și dreptul meu divin de a iubi
Mergând legat la ochi pe linii false,
N-am mai știut nici unde și nici când,
Am tot călcat pe lamele de coase,
Lăsând în spate urme sângerând
Și nu-mi va fi deajuns o viață-ntreagă,
Să redevin din nou, noul născut,
Ce a știut ce e și nu se-ntreabă,
De ce să mai iubească n-a putut
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- citate de Adi Conțu despre iubire
- poezii despre copilărie
- citate de Adi Conțu despre copilărie
- poezii despre realitate
- poezii despre naștere
- citate de Adi Conțu despre naștere
- poezii despre existență
- citate de Adi Conțu despre existență
- poezii despre dreptate
- citate de Adi Conțu despre dreptate
- poezii despre bebeluși
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.