Cugetări în noapte
Plânge cerul când mă vede
Căci salvare n-am cum să-i aduc
Luna stă și ea de veghe
I-aș zâmbi, dar nu apuc
Mintea oarbă se tot întrece
Și nu ajunge nicăieri
Sufletu vrea să mi-l sece
Să mă scalde-n văpăieri,
Zbier în noapte, chin se naște
Mult e pân' la răsărit
Eul strivit a recunoaște,
Parcă simt un tresărit
E inima în colț uitată
Trimite o undă-n infinit
Rupe ea doar o bucată
Din scoarța sufletului ruginit
Cad iertări uscate-ncet
Cad trecuturi, suferințe...
Aud în beznă un cald bocet
De șterse, pale voințe
Nesigur urcă, tremurând
Acum în miez de existență
Și parcă mintea tulburând
Scot eul din a ei latență,
De plumb se scutură și zboară
Apoi din lumină se hrănește
Soarele pe scări coboară
Poduri de iubiri unește
Ceruri se îmbină iară
Lacrimile acum sunt șterse
Veseli ca de odinioară
Viață nouă acum se țese.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre salvare
- poezii despre poduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.