L u n i i , a r a r
TOTUȘI voi, străzi, totuși voi stâlpi, niciodată nu suntem singuri. În călătorii extatice verificam dacă arcul îți e strălucitor, dacă fruntea îți e senină. Umpleam peisaje cu doi, aspirând frumuseți muribunde în spațiu.
Uneori văd enigmatici șamani care fac sa ningă peste somnul tău cu argintul cert al nisipurilor. Haa, ha-ha! Lumânările alene căzute din mâini adormite.
A rămas cu legenda lopătarului șchiop trecătorul. Națiunile murmurelor apropiaseră golful ce apune cu ziua. În celalalt timp, adânciri venerate: adesea, ghemuită, o revelație blândă. Anul ce a îngrămădit și semănat mărturisite tristeți. Pe prag detașare.
poezie de Ioan-Nicolae Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioan-Nicolae Popescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre țări
- poezii despre tristețe
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre peisaje
- poezii despre nisip
- poezii despre națiuni
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.