Cântec de vânt
(Mamei)
De când te-ai dus în veșnicie
Am devenit mai întristat.
Îmi vine-n ospeție vântul
Și-mi șterge chipul lăcrimat.
A înflorit durerea-n mine
Și am crescut ca un nebun,
Care bea-nsingurarea lumii
Și plânge-n plopii din cătun.
Cu frunzele se ia la ceartă,
Nu are leac s-a lămurit
Și-n orice an când moare toamna
E necăjit că n-a murit!
De când te-ai dus sunt disperare,
Cântec de vânt, apus de zi...
Ninge în mine cu uitare
Și nu știu dacă vei veni.
poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre ninsoare
- poezii despre nebunie
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.