Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

BALADA EMIGRANTULUI

(după VIAȚA LA ȚARĂ – G. Topârceanu)

Locuința mea de vară
E în țară...
Și de ea mi-e tare dor
Port în inimă-ntristarea,
Depărtarea,
Sufletului călător.

Stau aici și-mi văd de treabă
Cu o babă
Într-un stat occidental;
Toate alea mă irită
Că-s lipsită
De al meu sătuc natal.

Mi-ar fi dor de-o berărie –
Să se stie!
De-un jegos de cârciumar
Chiar de are marfă proastă
Și, năpastă:
Te înșală la cântar.

Duce-m-aș pe drumul mare
La plimbare
Să cutreier prin livezi
Sau să văd, ca la paradă
Stând la coadă
Oamenii, grămezi-grămezi

La TV văd sub escortă
O cohortă
Dintre cei subțiri la nas,
Ce-s legați la mâini c-o sculă
Minusculă,
De le piere orice glas.

Unii oameni plini de ură
Mai înjură
Pe acei de la guvern
Și întreabă fără noimă:
– Până când, mă?
Comunismul e etern?

Ale statului starlete –
Ce cochete!
Ies la baruri pe-nserat
(Se prostesc noapte de noapte
Iar la fapte
Totdeauna fac rabat!)

La guvern o doamnă blondă
În rotondă
Ne impune vreți, nu vreți,
Iarăși lista cu aleșii
Sau culeșii
Plină de analfabeți.

Să dormim ne-ndeamnă una,
Căpcăuna,
Să nu protestăm în van!...
Că ne trage-o săpuneală
Ca la școală,
De ne-ajunge înc-un an!

Când și când câte o voce
Mai precoce
Ne-amintește că suntem
Toți români cu multă minte
Și-i cuminte
Să muncim, de vrem s-avem.

Dar încep din nou codoșii,
Ticăloșii,
Ca să facă iar scandal;
Și din nou te-apucă greața
De viața
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu prin urmare
Vorbă mare:
Că pe unii poți să-i tai,
Nu își schimbă caracterul
Cât îi cerul,
Se gândesc doar la "mălai".

Pleacă mulți români din țară
Ca să ceară
Demnitate și respect;
Că aici, de vrei serviciu,
E-un supliciu:
Să dai șpagă!... E corect?

Când cu greu îți faci o stare,
Pun prinsoare,
Că de vrei să vii-napoi,
Pune-ți-or pe cât se poate
Bețe-n roate
Să te simți ca un gunoi.

Dați-mi, dați-mi iar speranța
În vacanța
Ce în țară mi-o petrec!
Să fiu mândră de-a mea țară,
O comoară!
Și vă jur că nu mai plec!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook