Să înveți să iei din aripile păsărilor zborul și liniștea unui înalt
[să înveți să respiri din nou]
într-un loc în care iți spui închide și așteaptă
poate că de pe gleznă va țâșni în sus acea teamă ubicuă de început de lume
acea teamă ce spulberă pe loc toate casele, toate lanurile în care s-au dizolvat macii
și poți să o iei pe mai departe știind că ai primit darul iertării
spui fiecărei ape cum se înoată până la mal
dai fiecărui sunet tot ce aduce pescarul
întorci cu ochii spre soare albastrul dilatat de rezonanțe
ca o umbrelă
ca o iertare
ce vine din amurg
și dacă ai știi că limpezimea se naște odată cu tine,
odată cu celulele,
într-un loc în care fasonezi rădăcinile înveți să respiri
cât pe ce să nu mai prinzi decât tăcerea în goana acea organică a unui răsărit de lume
poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iertare
- poezii despre înălțime
- poezii despre învățătură
- poezii despre înot
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.