Mi-e sufletul ...
Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium și pustie,
E uragan, taifun și vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare și nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neștire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-și saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare și speranța, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânțată,
Din care mugurii capul să-și scoată.
Ca grâul ce renaște din sudoare,
După o îndelungă așteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineților cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid și volatil
Și schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire și alint,
Ce fericesc inima și nu mint.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre vânt
- poezii despre uragane
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre reverie
- poezii despre prăpăstii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.