De ce-n cenușa urii scormonim?!
Sătulă sunt să văd atâta ură,
Când doar iubirea lumii-i este cheia.
Mult prea puțini i-ațâță azi scânteia,
Înăbușind-o în afundătură.
Dușmani iubirii, cine sunt aceia,
Lovind-o-n creștet?! Oare de ce-ndură?!
Câte mârșave planuri concepură,
Sporind tristețea lumii, nu nedeia?!
Mi se strecoară-n minte întrebarea:
De ce pe prag de viitor dormim,
Și unde prunci găsi-vor alinarea?!
De ce-n cenușa urii scormonim
Și-n primul rând am așezat teroarea,
Când noi vrem să iubim, nu să murim?!
sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre teroare
- poezii despre somn
- poezii despre prezent
- poezii despre moarte
- poezii despre dușmănie
- poezii despre copilărie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.