Zanzibar

Zanzibar este oraşul ce nu doarme niciodată,
Unde nu există noapte şi nici linişte deplină,
Ca o mare în furtună, o mulţime deocheată
Urlă, plânge-n disperarea de-a se-ascunde de lumină.

Furnicar de oameni gri pe- uliţele sordide,
Unde se cumpără, se vând virtuţi şi mirodenii,
Se face contrabandă cu visuri în firide
Cu opiumul albastru, cu vicii şi vedenii.

Pestriţe idealuri plutesc în bărci precare,
Puzderie de mărfuri, de pus în galantar,
Carne, peşte, fructe, cuşti cu păsări rare,
Argint şi diamante, cărbuni, mărgăritar.

Parfumuri de fecioare scăldate-n apa mării,
De spasmul desfrânării cu tâlhari de rând,
Ce se vând cu ora-n lucarnele uitării
De spectrul sărăciei care plânge-n gând.

Piraţi de mări albastre îşi caută culcuş,
Ca prigoana legii să nu îi mai ajungă,
În cârciumi şi bordeluri, cu păpuşi de pluş,
Plătind tributul fricii viaţa lor întreagă.

Eu, căpitan al Olandezului pierdut,
Cumpărător de suflete, comori cu superstiţii,
Oraşul ăsta mi-e locul de-nceput
Condamnat la nemurire şi ambiţii.

Client la vrăjitori şi reci altare,
În portul care geme şi suspină,
Sunt visătorul plutind pe mări amare
Prizonier într-o iubire fără vină.

Se zvântă corăbiile, pe rând, la soare,
Ca un cortegiu de Umbre, în lagună,
Ce-aşteptă vântul, ce bate dinspre mare
Mângâind catarge, poveştile să-şi spună.

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!