Iarba înaltă până la sărut
doar ochii tăi
mai sfidează trecerea amurgului
prin lunete aprinse
prin sărut de ocean
mă întristezi doar când te rogi
pe marginea patului
când vuiește noaptea
la geam
cu aripi subțiri
să nu plec
să nu pleci
cu toți copacii
spre o prăpastie
de ploaie adâncă
te cunosc mai acut decât
rochia pe care o porți
dezinvolt
ridicată deasupra apelor reci
peste coapse
atunci când calci desculță
pe frunze de aer
pe nisipul din mine
peste vara fierbinte
prin văzduh
prin iarba înaltă
până la sărut
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărut
- poezii despre rochii
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre ocean
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.