Umbra mea ...

Umbra mea, o născocire
Sau o ţesătură fină,
Mă petrece-n strălucire
Doar în zilele senine.
Este fiica zămislită
Din iubirea pentru soare.
Izvorâtă din ursită,
E cu mine călătoare.
De ani mulţi mi se agaţă
Când de trup când de veşminte.
De se tine într-o aţă,
Stă în urma mea cuminte.
Fac un pas, nedespărţită,
De cu zori până în seară,
Mă urmează-nsufleţită-
Pasul ei mă înfioară.
E o şubredă făptură
Ce prin timpuri mă petrece,
Iar de am o-ncurcătură,
Nu rămâne nicicând rece.
Dacă eu mă zbat, se zbate
Cuprinsă de-aceleaşi spasme
Din drumul meu nu se-abate-
Nălucire e din basme.
Dacă veselă mi-e faţa
Şi de bucurie râde,
Umbra mea, ca şi paiaţa,
Mă imită şi surâde.
Eu mă-nvârt, ea se învârte
Ne rotim ca într-o horă,
Dintr-o parte-n altă parte
Umbra mea cu mine soră.
Speriat ca un lunatec
De ciudata companie,
Eu alerg ca un zănatec-
Poate-o scutur de sclavie...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!