Muște pe gutui
Îmi aduc aminte nu-i decât un an -
Că mergea pe stradă c-un urangutan.
Și-l ținea de mână, chiar în brațe, ea,
De plângeau și teii, frunza tremura
Și voia să cadă, chiar de-n luna mai
Plouă cu petale. Ea voia, dar vai!
El, sub marea-i burtă nu avea nimic
Să-i încânte viața, nici măcar un pic.
Și plângeau copacii pe chelia lui
De ziceai că-s muște strânse pe gutui
De-alea mai stricate sau ceva cu moț
Dintr-un fund de curte. Îl voia de soț.
Nu mă credeți? Uite: din purtarea ei
Se vedea că-i este, dintre dumnezei,
Chiar acela care-i bântuie prin vis
Și-ar fugi cu dânsul chiar din Paradis.
N-aș vrea povestirea să o mai lungesc
Și așa-i prea lungă-n ce vă povestesc
Și, că doar se poate, o scurtez pe cât
Să-nțelegeți oful: îl iubea și-atât...
Când mergeau prin parcul cu un tei fălos,
El s-a smuls din mâna-i, ca un păcătos.
Ce era să-i facă? doar era neom:
A lăsat-o baltă, iar acum e-n pom.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tei
- poezii despre copaci
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre soț
- poezii despre rai
- poezii despre ploaie
- poezii despre parcuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.