Doamne ajută
E plin de flori și de culoare pe câmpuri și în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri și puțin verde, câteodată.
Eu ce să-ți fac? Tu ai ales să îl iubești pe el. Îți place.
Ți-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ți vezi de drum, să îi dai pace.
Nu înțelegi că-n viața asta, nu toți sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îți trebuie și ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.
Va trebui s-asculți ce-ți spune, să renunți.
Tu vrei să muți din loc un lucru, dar sunt munți.
Nu e nici deal și nici câmpie, n-ai cum să reușești.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubești?
Atunci să-ți dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deși îți spune să m-asculți, inima nu.
Și tu cu sufletul trăiești mai mult, gândești puțin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre verde
- poezii despre suflet
- poezii despre succes
- poezii despre ritm
- poezii despre religie
- poezii despre pace
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.