Pleacă trenul cu inima mea
Pleacă trenul prin vreme, purtând cu el inima mea
Ca o rază a poemului nestins.
Amiaza soarele își scaldă lumina în ochii tăi.
În mărul de aur îți cuprind mâinile.
Ne jucăm ca iarba verde,
Desprinsă în culorile poveștii.
Te sărut pe obraji ca într-o vrajă străveche
Pe cer, urcându-se curcubeul în extaz
Te ascund în privirea de nuferi.
Poezie pentru ce nu s-a scris,
Visând cum se zbate zăpada,
Pe crestele munților între cer și abis
Din ochii tăi verzi în inima mea se așează lumina.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre poezie
- poezii despre lumină
- poezii despre zăpadă
- poezii despre trenuri
- poezii despre sărut
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ochi verzi
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.