Tragere la sorţi

Şi simt că a pleca e prea devreme
Iar a mă transforma e prea târziu,
Constat prea multă iarnă în poeme
Şi ghiocei puţini în tot ce scriu,

Dar cum... când pentru bine dăm cu zarul
Şi tragem pentru dragoste la sorţi?
Am dărâmat iubirilor altarul
Şi-al urii chip l-am încrustat pe porţi.

Îmi pare existenţa o cocotă
Ce ne înşeală-n fiece apus,
Plătim cu-a lacrimei din ochi bancnotă
Iar zâmbetul e socotit intrus,

Se-aprind (din întâmplare?) catedrale,
Se trage în rafale-n zi de paşti,
Miroase omenirea a fecale
Încât îţi este greaţă să te naşti.

O gaşcă de nebuni ţin frâu-n mână,
Ceilalţi, cei mulţi sunt doar actori ori slugi,
E teama peste toţi şi tot stăpână
Şi-ai vrea, dar nu ai unde să mai fugi.

O singură alternativă este
Şi totuşi... ni se pare prea banal:
IUBIREA... Nu, iubirea nu-i poveste,
E lucrul cel mai nobil şi real.

Şi simt că a pleca e prea devreme
Şi disperat mai bat la-nchise porţi...
Mă-nchid precum un schimnic în poeme
Şi plâng... Şi pentru mâine trag la sorţi...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!