Mare a nimănui
marea e a nimănui
și a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandrețe
singurătatea unor țărmuri
și nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeților
în lumina pustie a lunii
și urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deșertului
cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor
și pescărușii aceștia albi
care despică orizontul
care sfâșie stâncile
și sarea valurilor
și insulele din oameni
și inima oamenilor
cu un țipăt
primordial
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre singurătate
- poezii despre nisip
- poezii despre marină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.