Sonetul nenumit
Mă-mbată iar zăpezi interioare,
Tu nu mă cauți unde-i să răcnească
Tiptilă flacără din clipa iască
Și stihu-mi cere Domnului popoare.
Hârtia-i albă, răni să-mi locuiască
Și iar mă reazemă ulterioare
A ieri de patimi leneșe urcioare,
Beții de fum spre liniștea cerească.
Divine, existența-i umbră-n stele,
Nu mă numi drept văduv de-al tău Duh
Când tainele aleargă prin văzduh,
Travalii de nălucă-n toate cele.
Mai duc poveri de lacrimi, raiuri triste
Când iaduri vin iubirea să-mi asiste...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Polonezul
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văduvie
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre superlative
- poezii despre stele
- poezii despre rai
- poezii despre lene
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.