Act in scenele vietii
Este pustiu în cer, în mări și între noi
Este prea liniște în noi și printre ploi.
Singurătatea, liniștea și-obscurul
Răsună mut, de parcă ia naștere fumul.
Lumina nu mai e. A plecat cu gândurile.
A strâns între raze toate iubirile.
Un om enigmatic, sărac de simțiri
Își lasă o urmă, un pas, plin de-amintiri.
Ce inimă? sau ce-nfinitate de goliciune pură
Care-a șters totul, lăsând azi, nimicul singur, prin natură.
De mână cu umbra neconturată-a-uitării,
Plecând, înspre timp, călcând peste toate legile firii.
Și-acum, undeva-n secunda prezentului pas,
Uit, nu trăiesc și totul
totul îl las!
Nu știu cuvântul, replica sau rolul
Am pierdut scena, viața, rămânând doar ecoul
poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre sărăcie
- poezii despre singurătate
- poezii despre secunde
- poezii despre ploaie
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.