Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă

de fiecare dată când mă trezesc îmi repet
nicio zi nu se termină aşa cum începe
şi niciun om nu moare după cum a trăit
aşa cum s-ar cuveni

uneori ziua începe
când întunericul înţarcă lumina
în parc un bătrân mă roagă îngrijorat
să mă uit la părul lui
a simţit o atingere
poate o pasăre-n zbor şi-a făcut nevoile
poate o picătură de apă
are programare la medic şi n-ar vrea să se facă de râs
zâmbesc mă uit la el şi-i spun
doar o picătură de apă
printre hidrobicicletele trase la mal
bătrânul dispare ca un cărăbuş
scăpat din morişcă

seara trec pe lângă zidul meu preferat
alma 1999-2014 scris cu fum de lumânare
şi un fel de mormânt din bucăţi de şindrilă şi cărămizi
o lumânare aprinsă mereu
de crăciun un brăduţ
mi-am imaginat-o pe alma în fel şi chip
o adolescentă care s-a sinucis ori s-a înecat sau
a murit dând naştere unui prunc
uneori m-am gândit să las o scrisoare pentru cei care au grijă de ea
dar tocmai citisem despre pisica lui schrödinger
şi-mi spuneam că-i mai bine să nu ştiu nimic
seara tristeţea vine tiptil când lângă zidul meu preferat
dau peste un tânăr care verifică lumânarea
şi-mi spune că alma a fost
un shar pei

noaptea las capul în pernă
ca şi cum l-aş lăsa între coapsele tale
respir peste pubisul tău
şi pubisul tău o ia razna
ca puful de plop

alteori ziua începe
când lumina alungă întunericul
ca pe zarafii din templu
în staţia de autobuz văd un mic animal căţărat pe bordură
la început cred că-i un şobolan
când mă apropii îmi dau seama că-i un arici
brusc mi se face bine
existenţa lui îmi face bine
de când locuiesc în acest oraş n-am mai văzut
alte vieţuitoare în afară de oameni

seara tristeţea vine şoptit
când îmi spun că moartea ar trebui să însemne ceva
nu ştiu ce
să ne schimbe felul în care vom arăta
ca atunci când se schimbă sângele după ce faci sex prima oară
dar tot ce văd sunt numai oameni care-şi duc morţii pe buze
cum duce în cioc pentru cuib
pasărea soarelui fire de iarbă

noaptea laşi capul în pernă
ca şi cum l-ai lăsa între coapsele mele
respiri uşor peste pubisul meu
şi pubisul meu o ia razna
ca o coloană de alevini
hăituiţi de ciclide

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!