Legănat de Marea Neagră

Bântuie pe-acelaşi munte, pe un băţ capul de lup
Şi un dac cu spada-i ruptă, laş, pe colile străine,
Dacă Dumnezeu a vrut să am cap şi el un trup,
Cui îi pasă, Suferinţă, de-mpărtim aceiaşi pâine?

Mai cad stele câteodată peste fruntea lui păroasă,
Dar le ţin închise-n ladă, că aşa mă-nvaţă teama
Să nu-mi pierd de Paşte crucea pe care o duc acasă
Şi s-ajung cu mână goală, să se-ngrijoreze mama.

Mi-am umplut muntele ăsta cu o Mare îndoială,
E-un acvariu cu pădure, plin cu păsări colorate
Şi cu lupi mai încrezuţi, parcă-s pete de cerneală,
Ce creează pe-a mea coală litere din cozi pictate.

Sunt o umbră cu opinci, maică de ţi-oi poveşti...
Că am lupi mai mulţi ca Papa şi mai am încă ceva,
Mai am ceasul de la tata şi-un inel ascuns să ştii,
Cu o piatră din smarald, dacă-l port mă va salva.

N-am văzut pe lume îngeri, până nu ai dat de mine
Stând întins pe pragul casei, unde liniştea e sacră,
Când stă soarele la umbră nicio stea nu e ca tine
Mai dorită de un Munte, legănat de Marea Neagră.

Un corteu de ouă roşii şi un cârd de miei tăcuţi,
Mai uimiţi decât Isus, ne trec pragul mănăstirii,
Noi, cu lacrimile strânse, scutece de noi născuţi,
Ne aşternem peste Munte, ca pe Oul Ispăşirii.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!