Simţuri în neştire

Nu ştiu căt e de natural
Să nu mai auzi
Bine de la o vârstă
Să nu mai vezi
Să nu mai guşti sau să miroşi
Dar mai ales să nu mai atingi
Şi să nici nu mai ştii
Cum e să fii atins

Ce să mai pierzi să uiţi să disperi?
Zâmbeşte minunii că toate trec
Şi chiar de aceea sunt
Atât de palpabile

Uite îmi zâmbeam
Unui gānd în staţia de tramvai
Cu simţurile în neştire
Şi la geamul unui jeep
Mă salută
Doctorul meu de familie
Zâmbeşte şi mă întreabă
De sănătate
Sunt bine îi zic mai am dureri dar nu insistă
Sunt mai omenoase

Ne-am urat de bine
Nu-i char atât de greu
Şi mi-am zis uite domnule
Totuşi e fain dacă
Şi doctorul se poate molipsi
De zâmbetul meu

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!