Home sweet home

Hai să ne adăpostim la umbra celor cincizeci de ani şi-aici să ne logodim surâsurile,
aşa cum fac copiii schimb de bile noi să facem schimb de tristeţi!
În mâna stângă s-ascund o iubire şi tu s-o ghiceşti,
de e mirul celui ce-a primit-o ori bătaia din aripi a celui ce-a dat-o.
Putem, de vrei, să facem inventarul a ceea ce am trăit,
să-l confruntăm cu ceea ce nu vom trăi niciodată.
Să ne jucăm de-a verbul a fi,
eu să-mi aleg să fiu o casă,
tu să-ţi alegi să fii o poartă,
să ne certăm iar precum copiii,
poarta apără casa şi chiar ştie să spună o poveste,
dar dacă nu era casă nu era nici poartă!
Mă gândeam c-am putea să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea,
eu să mă ascund de eternitatea surdo-mută
în beciul fără ferestre al unei speranţe.
Dacă mă vei găsi înseamnă că sunt,
dacă nu te voi mai găsi,
ce bine c-ai fost!
Chiar am putea să mergem la cumpărături,
să ne luăm câteva minute de voal, ca să ne putem întrezări pieire
să ocolim, însă, prăvălia din colţul urii, acolo n-au decât câteva inimi îmbătrânite înnotând în mister.
Până la urmă e bine că suntem, e de ajuns că ne-avem
la umbra celor cincizeci de ani,
iubirea să ne mintă că suntem apăraţi de uliul hulpav,
ca-ntr-un vechi şi cald home sweet home!

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!