Femeia pascală
Din mine chem enigma ta la oaste
să spintec măru-n vămi interioare
minciuna-n iaduri grabnic să coboare
și raiul tău să vindece năpaste.
În răni pe cuget clipa nu mai doare
ci-i la fântâni cu apele s-adaste
în veșnicii... Lăuntric strig și-n coaste
îmi simt femei de ieri și de candoare.
Pe drumul Domnului șezi, dumnezeie
ce dintre-atâtea nunți te izbândești
mireasă culegându-te-n idee
în vârf de buze-n sărutării clești
ori a vorbi... În liniște lactee
tu pruncul încă-n veac mai zămislești...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Wonderwomen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nuntă
- poezii despre femei
- poezii despre vorbire
- poezii despre vamă
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre religie
- poezii despre rai
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.