Lazăre, vino afară!
poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.
poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?
trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre tipografie
- poezii despre suferință
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prietenie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.