Psalm, II (de suavitate)
Doamne, peste nori și stele
Peste vise oarbe și/ sau rebele
Am îngenunchiat în gândurile care
Au miez de lumină, doruri și răbdare!
Doamne, întru metafore captive
Verbele ard între vii substantive
Schițând rod, iubire și trufie
Speranța înnobilând ruga ce-nvie!
Doamne, nu mai am răni destule să
Împart părți din mine și pedeapsă...
Mă ocolesc vrajmașii ce se-ntorc
Știind că nu mai am eu azi noroc!
Doamne, în genunchi spre Crucea Ta sufletul suie
Și te rog pune-mi trupul tot, tot sub cuie...
Să fiu și nord și sud și cer și pământ
Sub blazonul vieții: Sunt-cel-ce-sunt!
Doamne, mă învie în dor și suav
Să nu fiu lumii acesteia efemer, bolnav...
Rodește-mă în Sufletul viu, sincer și înalt
Ca Fiul Tău de-a pururi, CREȘTIN ADEVĂRAT!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dor
- poezii despre înălțime
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre verb
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre substantiv
- poezii despre stele
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.