Ecouri de singurătate - VI
Prea multe vise voi mi-ați secerat;
Tristeți tulburate ard în fiece cuvânt!
Mă rog să uit de flăcări, de păcat
Și să îmi curăț sufletul atât de-nfrânt
Prea multe lacrimi eu am vărsat;
Dorințele m-au dus către abis!
Acum mă uit în urmă-nsingurat
La câte-am îndurat și câte-am promis!
Prea multe zboruri m-au vidat!
Aș fi avut aripi și idealuri înalte
Dar toți din jur m-au alungat
Să le fie amar de dor, singurătate!
Prea multe gânduri mi s-au surpat!
Și din lumina viselor de altădată
O flacără-n poezie m-ar fi înălțat
Dacă n-ar fi fost ura voastră toată!
Prea multe sentimente m-au erodat!
Săruturile au fost de umbre devorate!
Te-ntreb o, Doamne, dacă m-ai fi iertat
De vieți netrăite, de vieți și vise alungate?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre lumină
- poezii despre înălțime
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.