Voalul sufletului
Stau la fereastra
cu geamul de cristal
și sufletul mi-e ca piatra
cea sclipitoare,
ce fuge prin tunelul
lung și întunecat,
ce duce al meu voal,
fluturând ale mele neguri,
căutând lumina soarelui.
Sufletul meu zboară apoi,
ca un cocor spre primăvară
și simte lumina caldă,
cu copaci înfloriți
într-o lume ce doare,
iar durerea e piatra pe umerii mei
și duce ecoul ascuns de vijelie
și cântă la soare ca o privighetoare
ce aduce un zâmbet iubitor,
iar eu trăiesc din nou.
poezie de Eugenia Calancea (16 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre lumină
- poezii despre Soare
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre privighetori
- poezii despre primăvară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.