Afacere oltenească

Plecai şi io la târg, să vezi saftea!
De mă sculai devreme, dimineaţă,
Nu cred că ceasu' unşpe arăta,
Să casc un pic mai mult gura prin piaţă,
Da' nu mă laud, nu e firea mea,
Ca mine negustor, nu-i altu-n viaţă:

Luând în fugă praz, nişte măligă,
De brânză doar nădejde mai era,
Căţaua aia proastă-a lu' Cotigă,
Din lanţ scăpată, precum se vedea,
Că-i atârna de gât doar o verigă,
Tot după mine, vere, se ţinea,

Ajuns în târg, potaia după mine,
Io cunoscut ca om cu maniere,
Un şut să-i trag, da' nu îmi şedea bine
Să mă confund cu-atâtea hahalere,
Că înjurai în gând de-aşa ruşine
Şi pe Cotigă şi pe-a lui muiere,

Da' fi-su-Ion, mă vede şi mă-ntreabă
Cât vreau pe javră, c-arăta de soi,
Şi-i cer aşa, doar să mă aflu-n treabă,
Vreo douăzeci de mii de lei de-ăi noi,
Că lumea, auzind, sări de grabă,
Se adună nebună dând puhoi,

Şi-ntr-o clipită, cât ai zice zău,
Dădui căţaua, frate, luai şi plata,
Făcui şi cinste cu nişte trăscău,
Da' cât de bucuros fuse şi tata...
Îmi dete Ion pe ea, (nu-i băiat rău!)
Două pisici de zece mii bucata!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!