Rugăciune
În noapte, în tăcere, pe cerul înstelat
Se vede cum apare un înger luminat.
Așa de luminos e încât stele pălesc
Iar luna se oprește din teatrul ei ceresc...
E Mihail, Arhanghel, prea-mare intre sfinți
Ce stă de-a dreapta Tatei cu aripi de fulgi blânzi.
Acum încet coboară spre lumea pământeană
Unde sufletul moare căci nu mai are hrană..
Hrana este iubirea însă acum se vinde,
Cu cât ai mai mulți galbeni sufletul tău surâde
Căci el primește hrană, iubire din arginți,
Cu banul astăzi poți să-i cumperi și pe sfinți.
Fiindcă preoțimea, anume farisei
Au ajuns ca să vândă credința-n Dumnezei
Iar pentru ceva galbeni poți ca să stai în Rai
Așa promit cei care se cred preoți prea-mari...
Stătea mândrul Mihail privind lung spre pământ
Cu un surâs sarcastic de la nord către sud
Apoi din est spre vest, din Moscova spre mare,
Spre ceea ce e azi Babilonul sub soare.
Într-un târziu văzu o mică licărire
Undeva între est și aspra ungurime.
Era o țară mică, pe nume România
Însă o țară sfântă ca și ortodoxia
Din ceruri, din văzduh, într-o mică chilie
Aflată în Moldova, în astă Romanie
Un biet călugăr singur se roagă pentru bine,
Nu pentru bani sau fală, ci pentru-un colț de pâine.
De ce un colț de pâine? Căci pâinea se găsește,
O pâine poate avea chiar și cel ce cerșește!
Dar nu! Acest călugăr vede-n colțul de pâine
Speranța pentru viața după ziua de mâine.
Azi încă este pace, lumea e-ndestulată,
Se poate spune chiar că lumea e bogată,
Că ne-ndreptăm încet spre un alt nou Turn Babel
Fără să suferim pentru Cain și Abel
Fiindcă Mântuitorul, jertfindu-se pe cruce,
O reabilitare a putut a aduce
Iar blestemul ceresc de la-nceput de lume
S-a dezlegat pe veci printr-o mare minune.
Așa că omenirea cea din ziua de azi
Încearcă să creeze sisteme de giganți
În care existența se rezumă la galbeni
Iar robia creată e revărsată-n oameni.
Acest călugăr singur o clipă lung privește
Spre cerul înstelat unde un chip lucește
Și deodată vede Arhanghelul cel Sfânt
Cum cu privirea-i tandră se uită spre pământ.
Atunci bietul călugăr spune o rugăciune
Către Sfântul cu aripi făcând o plecăciune:
"-Te rog Sfinte Mihail, roagă-L pe Dumnezeu
Să aibă mare grijă pentru poporul meu!"...
poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
- poezii despre sfințenie
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre bani
- poezii despre îngeri
- poezii despre viitor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.