Cireşe coapte

Frumosul meu, să dormi si să mă uiţi în noapte,
Dar când vin zorii să te-ntorci, te-aştept.
La mine în grădină, sunt cireşe coapte.
O să măncăm şi-o să te strâng la piept.

Să te respir şi să-mi încarc plămânii
Şi ochii să mi-i spăl privindu-ţi gura.
Ce o să spunem când ne-or întreba străinii?
Că stăm de vorbă sub cireş şi admirăm natura.

Iar când nu trece nimeni, pe drum, ca să ne vadă,
Ne strângem mâinile şi ne sorbim din ochi,
Că vine iarăşi noaptea şi dorul ca o pradă,
Ne tulbură, ne doare, zici că e deochi.

Şi pot să ne tot stingă cărbuni, târziu în noapte,
Că leacul nu-i la ei şi nici în alte cele,
E-n noi, şi nu mâncând cireşe coapte,
Ci doar îmbrăţişaţi scăpăm de chin şi rele.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Votează! | Copiază!